You are currently viewing Sportul creste performanta memoriei la copii

Sportul creste performanta memoriei la copii

Noile cercetari indica faptul ca procesele de invatare si de memorare pot fi imbunatatite cu ajutorul sportului. Publicat in jurnalul PLOS ONE, studiul respectiv a demonstrat ca exercitiul aerobic mobilizeaza instrumentele invatarii cu precadere in etapele incipiente ale sarcinilor, si mai ales cand acestea se dovedesc dificile. Cercetatorii de la Universitatea din Illinois au evoluat 48 de copii, cu varste intre noua si zece ani, proba constand in incercarea de a memora nume si locatii de pe o harta fictiva. A fost constatat faptul ca acei copii mai pregatiti fizic au inregistrat scoruri mai mari cand le-a fost cerut sa actualizeze informatiile memorate, in comparatie cu aceia ce nu puteau fi considerati apti din punct de vedere fizic. Aceste rezultate au relevat, de asemenea, faptul ca nivelul aptitudinilor fizice poate influenta maniera de abordare a problemei, din perspectiva gradului ei de dificultate: pe masura ce sarcinile deveneau mai grele, s-au impus subiectii apti din punct de vedere sportiv. Autorii au remarcat faptul ca aceste rezultate se pot dovedi importante pentru politica educationala, adaugand : „Reducerea sau eliminarea educatei fizice din scoli, cum se procedeaza, adesea, in perioade de criza financiara, nu se va dovedi o cale pentru consolidarea succesului scolar”. Convingerea traditionala corela nivelul de activism fizic cu performantele intelectuale, precum rezultatele scolare. Multe dintre cercetarile preocupate de aceasta problema au intampinat dificultati, data fiind suma incontrolabila si incogniscibila de variabile. Meritul principal al studiului de fata este cel de a fi conectat, intr-o maniera cu mult mai clara, functionalitatea cognitiva de gradul aptitudinilor fizice. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca „aparent, sportul isi exercita influenta in timpul memorarii materialului, intr-o masura cu mult mai mare decat influenteaza reactulizarea”, punct de vedere confirmat, deopotriva, de studiile efectuale asupra oamenilor si asupra animalelor. Acestea sugereaza functionalitatea unui mecanism prin care hipocampul este senzibilizat, in urma activismului fizic, astfel incat devine posibila dezvoltarea aptitudinilor mnezice prin sport. Alaturi de multe alte aspecte care tin de sanatatea mentala, functiile cognitive sunt dispuse in relatii stranse cu disponibilitatea si conditia fizica. Studiului curent, efectual asupra copiilor, ii este atribuit meritul de a sublinia importanta sanatatii fizice, dincolo de limitele pe care le impune conceptul in sine. Autor: Tudor Logofatu Sursa: Bps.org