Arta armoniei incepe cu voi. Actionati asupra voastra urmand calea Armoniei. Fiecare dintre noi are un spirit care poate fi slefuit, un corp care poate antrenat si o cale de urmat.
Existati pentru a va intelege propria divinitate si a va manifesta stralucirea interioara. Ocrotiti pacea in propria voastra viata si aplicati Arta Armoniei la tot ceea ce va inconjoara.
Nu este nevoie de cladiri, bani, putere sau rang pentru a practica Arta Armoniei, cerul este acolo unde va aflati si acela este locul cel mai bun pentru antrenament.
Toate lucrurile, materiale si spirituale, au o singura sursa si sunt legate ca si cum ar fi o singura familie. Trecutul, prezentul si viitorul sunt toate continute in forta vietii. Universul s-a nascut si s-a dezvoltat dintr-o singura sursa, iar noi am aparut prin unificare si armonie.
Arta armoniei este medicamentul lumii bolnave in care traim.
Raul si dezordinea exista in lume deoarece oamenii au uitat ca toate lucrurile provin din aceeasi sursa. Reveniti la aceasta sursa si lasati in urma voastra toate gandurile si dorintele. Acei care sunt posedati de nimic au totul.
Daca nu vei cunoaste adevarata detasare nu vei intelege niciodata Arta Armoniei.
Arta Armoniei functioneaza pretutindeni pe pamant, ea actioneaza de la vastitatea spatiului pana la cele mai mici plante si animale. Forta vietii patrunde peste tot, iar puterea ei este fara limite. Arta armoniei ne permite sa percepem si sa folosim extraordinara energie universala.
Opt forte sustin creatia :
miscarea si nemiscarea
solidificarea si fluidizarea
dilatarea si contractia
unificarea si divizarea
Viata este crestere. Daca ne oprim din crestere suntem ca si morti. Arta Armoniei este o incununare a legaturii dintre cer, pamant si omenire. Este tot ceea ce este adevarat, bun si frumos.
Din cand in cand este necesar sa te izolezi printre munti si vai pentru a-ti reface legatura cu sursa vietii. Expirati si lasati-va sa zburati la limitele universului; inspirati si aduceti cosmosul la interiorul vostru. Inspirati apoi toata bogatia si vibratia pamantului. In final, amestecati respiratia cerului si pamantului cu cea a voastra si aceasta va deveni Respiratia Vietii insasi.
Toate principiile cerului traiesc in voi. Viata este adevarul si acest adevar nu poate fi schimbat niciodata. Totul, in cer si pe pamant respira, iar respiratia este firul care leaga creatia. Cand suntem in stare sa percepem ritmurile respiratiei universale, atunci stapanim tehnicile Artei Armoniei.
Ganditi-va la fluxul si refluxul marii. Cand valurile vin catre tarm, ele cresc si lovesc facand un zgomot urias. Respiratia voastra ar trebui sa urmeze acest tipar, absorbind intregul univers in abdomen cu fiecare gura de aer.
Cu totii avem acces la patru comori: energia soarelui si a lunii, respiratia cerului, respiratia pamantului si fluxul si refluxul marii.
Cei ce practica Arta Armoniei trebuie sa protejeze Natura care este reflectia divina a creatiei, si sa o pastreze frumoasa si proaspata.
Lupta da nastere frumusetii naturale. Tehnicile unui luptator sunt la fel de naturale ca si curgerea anotimpurilor. Lupta nu este altceva decat vitalitatea care sustine intreaga viata.
Cand viata este victorioasa inseamna nastere, cand este infranta inseamna moarte. Un luptator este mereu angajat intr-o lupta pe viata si pe moarte in slujba Armoniei.
Incepeti fiecare zi imbracandu-va cu cer si pamant, scaldandu-va in intelepciune si dragoste si asezandu-va in inima Mamei Natura. Incercati sa invatati intelepciunea din vocea pura a unui izvor de munte care curge mereu stropind stancile.
Armonia porneste din curgerea lucrurilor inima ei este ca miscarea vantului si a valurilor. Calea este ca venele prin care circula sangele in corpurile noastre, urmarind curgerea naturala a fortei vietii. Daca sunteti despartiti de esenta divina, atunci sunteti departe de Cale.
Inima voastra este plina de seminte ce asteapta sa incolteasca. Asa cum o floare de lotus infloreste, interactiunea cu respiratia cosmica face ca floarea spiritului vostru sa se deschida si sa rodeasca in aceasta lume.
Luati in seama invataturile pinului, bambusului si ale florii de prun. Pinul este mereu verde, cu radacini ferme. Bambusul este puternic, elastic, de neinfrant. Floarea de prun este viguroasa, proaspata si eleganta.
Pastrati-va intotdeauna mintea stralucitoare si clara ca inaltul cerului, ca marele ocean, ca cel mai inalt varf, golita de toate gandurile. Pastrati-va mereu corpul plin de lumina si caldura. Umpleti-va cu puterea intelepciunii si stralucirii.
De indata ce va preocupa „binele” si „raul” altora, ati deschis calea rautatii catre inima voastra si atunci incercarile si critica altora va vor slabi si infrange.
Stralucirea sabiilor celor ce urmeaza Calea, loveste sufletele si corpurile dusmanilor.
Curata ca un cristal, ascutita si stralucitoare, sabia sfanta (credinta in Arta Armoniei) nu permite nici o fisura prin care sa patrunda raul.
Nu uita ca pentru a practica Arta Armoniei trebuie sa :
va calmati spiritul reintorcandu-va la sursa;
va curatati corpul si spiritul indepartand rautatea, egoismul si dorinta;
fiti mereu recunoscatori pentru darurile primite de la univers, familie si natura.
Arta Armoniei se bazeaza pe patru mari virtuti: Curaj, Intelepciune, Dragoste, si Prietenie. Ea simbolizeaza Focul, Cerul, Pamantul si Apa.
Esenta Artei Armoniei este sa va eliberati de rautate, sa fiti in acord cu universul si sa inlaturati din Cale toate obstacolele si barierele.
Cunoasterea realitatii depinde de functionarea corecta a simturilor, corpului si mintii. Daca simturile sunt atrofiate, perceptia noastra este deformata. Cu cat mai deformata este perceptia noastra cu atat mai inselatoare devin simturile noastre. Acest lucru creeaza dezordine in lume si este raul cel mai mare.
Curatati-va inima, eliberati simturile si lasati-le sa functioneze fara obstacole si intregul vostru corp si suflet vor straluci.
Viata este o manifestare a spiritului si a iubirii. Arta Armoniei este forma cea mai pura a acestui principiu. Un luptator are obligatia sa opreasca orice nemultumire sau conflict.
Dragostea universala functioneaza in multe forme; fiecarei manifestari trebuie sa i se permita libera expresie. Arta Armoniei este adevarata democratie. Fiecare maestru, indiferent de timp sau loc, a auzit chemarea si a atins armonia cu cerul si pamantul. Exista multe cai care duc la varful muntelui Fuji, dar exista mimai un singur scop dragostea.
Loialitatea si devotamentul duc la curaj. Curajul duce la spiritul sacrificarii sine. Spiritul sacrificiului de sine creeaza incredere in puterea dragostei.
Economia este baza societatii. Cand economia este stabila, societatea se dezvolta. Economia ideala combina spiritul si materia, iar cele mai bune moduri de a face comert sunt sinceritatea si dragostea.
Arta Armoniei nu se bazeaza pe arme sau forta bruta pentru a avea succes. Trebuie sa ne armonizam cu universul, sa mentinem pacea in jurul nostru, sa protejam viata, sa impiedicam moartea si distrugerea. Adevaratul ales al cuvantului Samurai este: cel ce serveste si se supune fortei dragostei.
Purificati-va spiritul in timp ce serviti lumea si iluminati Calea cu lumina voastra interioara. Calea Armoniei este vasta si ea reflecta marele proiect al tuturor lumilor ascunse si vizibile. Un luptator este esenta vie a divinitatii.
Mintea voastra trebuie sa fie in armonie cu universul; corpul vostru trebuie sa fie in acord cu miscarea universului; corpul si mintea trebuie sa fie legate intr-un tot, unite cu activitatea universului.
Desi Calea noastra este complet diferita de vechile arte martiale, nu este necesar sa abandonam total vechile cai.
Antrenamentul zilnic in Arta Armoniei permite divinului din voi sa straluceasca tot mai mult. Nu va preocupati de binele si raul altora. Nu calculati si nu actionati nenatural. Pastrati-va mintea concentrata asupra Artei Armoniei si nu criticati alti profesori sau alte traditii. Arta Armoniei nu restrange, nu restrictioneaza si nu incatuseaza nimic. Ea imbratiseaza totul si se armonizeaza cu totul.
Practicati Arta Armoniei in mod sincer si gandurile rele si fortele rele vor disparea in mod natural. Singura dorinta importanta este sa urmam Calea Armoniei.
Cei initiati nu se opresc niciodata din antrenament. Realizarile acestor profesori nu pot fi exprimate in cuvinte sau teorii. Actiunile perfecte urmaresc tiparele gasite in natura.
Zi dupa zi antrenati-va inima prin slefuirea tehnicii: folositi Unu pentru a-i lovi pe cei multi. Aceasta este disciplina luptatorului.
Calea luptatorului nu poate fi cuprinsa in cuvinte sau litere. Prindeti esenta si indreptati-va catre realizare!
Scopul antrenamentului este sa-l intareasca pe cel slab, sa intareasca corpul si sa purifice spiritul. Fierul este plin de impuritati care-l slabesc; prin forjare el devine otel si se transforma intr-o sabie ascutita ca o lama. Fiintele umane se transforma in acelasi fel.
Din cele mai vechi timpuri, invatarea temeinica si valoarea au fost cei doi piloni ai Caii. Prin virtutea antrenamentului se inalta atat corpul, cat si sufletul. Instructorii va pot impartasi numai o parte din invatatura. Doar propria voastra experienta poate da viata misterelor Artei Armoniei.
Calea luptatorului se bazeaza pe umanism, dragoste si sinceritate; inima artelor martiale este adevaratul curaj, intelepciunea, dragostea si prietenia. Accentul pe aspectele fizice ale luptei este nesemnificativ, pentru ca puterea corpului este mereu limitata.
Un adevarat luptator este mereu inarmat cu trei lucruri: sabia stralucitoare a pacii, oglinda curajului, intelepciunea prieteniei.
Inima noastra este asemenea sufletului cerului si pamantului. in practica pastrati mereu in minte interactiunea cerului si pamantului, apei si focului, Yin si Yang.
Arta Armoniei este principiul non-rezistentei, deoarece non-rezistenta este victorioasade la inceput. Cei cu intentii rele sau ganduri periculoase sunt imediat anihilati. Arta Armoniei este invincibila, deoarece nu se lupta cu nimic.
Nu exista lupta in Arta Armoniei. Un adevarat luptator este invincibil deoarece el nu lupta cu nimic. Infrangerea inseamna sa nu te opui dorintei de a lupta pe care o avem in mod natural in noi.
Sa ranesti un oponent inseamna sa te ranesti pe tine insuti. A controla agresiunea fara a rani inseamna Arta Armoniei.
Luptatorul eficient poate utiliza liber toate elementele cerului si pamantului, Adevaratul luptator invata cum sa inteleaga corect activitatea universului si cum sa transforme tehnicile de lupta in instrumente ale bunatatii si frumusetii.
Mintea si corpul unui luptator trebuie sa fie imbibate cu intelepciunea initiatului si cu calm adanc.
Practicati mereu Arta Armoniei intr-un mod vibrant si vesel.
Trebuie sa ne antrenam folosind ceea ce avem la indemana. Cea mai buna strategie a luptei are la dispozitie o infinitate de raspunsuri. O postura buna reflecta o stare de spirit adecvata.
Cheia tehnicii bune este sa-ti pastrezi mainile, picioarele si soldurile drepte si centrate. Atunci te poti misca liber. Centrul fizic este abdomenul vostru. Daca mintea este concentrata acolo, Victoria este asigurata in orice actiune. Miscati-va ca o raza de lumina, zburati ca fulgerul, loviti ca tunetul,deplasati-va in jurul centrului vostru.
Tehnicile folosesc patru calitati care reflecta natura lumii. Depinzand de imprejurari ar trebui sa fiti: tare ca diamantul, flexibil ca salcia, curgator ca apa si gol ca spatiul.
Daca inamicul loveste cu foc, raspunde-i cu apa, devenind perfect fluid si curgator. Apa in natura nu se loveste de nimic si nu rupe nimic. Dimpotriva, ea absoarbe fara a face nici un rau.
Functionand armonios impreuna, dreapta si stanga dau viata tuturor tehnicilor. Mana stanga tine viata si moartea, mana dreapta le controleaza. Cele patru membre ale corpului sunt patru piloni ai cerului si exprima cele patru directii: Yin, Yang, interiorul si exteriorul.
Tineti Yang in mana dreapta, echilibrati-l cu Yin-ul din cea stanga si controlati-va adversarul.
Tehnicile Artei Armoniei nu sunt nici rapide, nici incete, nici in interior, nici in exterior. Ele transced timpul si spatiul.
Tasneste inainte din Marele Pamant;
Tasnesteca Marile Valuri;
Stai in picioare ca un copac,
Sezi ca o stanca;
Foloseste Unul pentru a lovi pe Toti;
Invata si uita.
Cand un adversar inainteaza, misca-te si saluta; daca el vrea sa se retraga, trimite-l pe drumul sau.
Corpul trebuie sa fie ca un triunghi, iar mintea ca un cerc. Triunghiul inseamna izvorul energiei si postura fizica cea mai stabila. Cercul simbolizeaza seninatatea si perfectiunea, sursa tehnicilor infinite.
Incercati mereu sa fiti in comuniune cu cerul si pamantul si lumea va aparea in adevarata ei lumina. infrangerea dispare si puteti face fata oricarui atac. Daca inima va este destul de larga, pentru a va invalui adversarii, veti putea vedea prin ei si le puteti evita atacurile. Odata ce i-ati invaluit veti fi capabil sa-i conduceti pe calea ce v-a fost aratata de cer si pamant.
Eliberat de slabiciune, nu ignora atacurile rapide ale inamicilor, inainteaza si actioneaza.
Nu privi aceasta lume cu frica si scarba. intampina cu indrazneala tot ce-ti ofera zeii.
Fiecare zi din viata contine bucurie si manie, durere si placere, intuneric si lumina, crestere si descrestere. Fiecare moment este marcat de marele proiect al naturii nu incerca sa negi sau sa te opui ordinii cosmice a lucrurilor.
Protectorii lumii si paznicii Caii Zeilor si tehnicilor Armoniei ne permit sa facem fata oricarei provocari.
Viata este mereu o incercare. Prin antrenament trebuie mereu sa va autotestati si sa va perfectionati pentru a face fata marilor provocari ale vieti. Transcedeti viata si moartea si veti fi capabil sa va urmati drumul cu calm si in siguranta.
Fiti recunoscatori chiar pentru greutati, piedici, oameni rai. Infruntarea unor asemenea obstacole este o parte esentiala a antrenamentului in Arta
Esecul este cheia succesului. Fiecare greseala ne invata ceva.
In situatii extreme, totul poate deveni dusmanul nostru; in asemenea momente unitatea mintii si a tehnicii este esentiala nu-ti lasa inima sa sovaie. In momentul cand luptatorul se confrunta cu un dusman, toate lucrurile trebuie observate.
Chiar cand esti provocat de un singur dusman, ramai in garda pentru ca esti mereu inconjurat de o multime de dusmani. Arta Armoniei inseamna sa umpli ceea ce lipseste.
Trebuie sa fii pregatit sa primesti 99% din atacul dusmanului si sa privesti moartea drept in fata pentru a ilumina Calea. In tehnicile de Aikido, intram, ne amestecam total cu ele si controlam atacul.
Puterea se afla in locul unde este concentrat Ki-ul. Confuzia si rautatea apar cand Ki-ul stagneaza.
Exista doua tipuri de Ki: cel obisnuit si Ki adevarat. Ki-ul obisnuit este brut si greu; Ki-ul adevarat este usor si versatil. Trebuie sa te eliberezi de Ki-ul obisnuit si sa-ti incarci organismul cu Ki adevarat; aceasta este baza tehnicilor eficiente.
In Arta Armoniei noi nu atacam niciodata. Atacul este o provocare. Lasa atacul sa vina in orice fel. Redirectioneaza fiecare atac si treci ferm peste el.
Cand esti atacat coordoneaza partea de sus, de mijloc si partea de jos a corpului. Intra, intoarce-te si infrunta adversarul, din fata si din spate, din dreapta si din stanga. Spiritul tau este adevaratul scut.
Adversarii se confrunta cu noi continuu, dar de fapt nu exista nici un adversar acolo. Intra adanc intr-un atac si neutralizeaza-l in timp ce tragi forta gresit directionata in propria ta sfera.
Nu te uita fix in ochii adversarului: s-ar putea sa te influenteze negativ. Nu-ti fixa privirea pe sabia lui: s-ar putea sa te intimideze. Esenta antrenamentului este sa-ti aduci adversarul in sfera ta, apoi poti sta unde vrei.
Chiar cea mai puternica fiinta umana are o sfera limitata de putere. Trageti adversarul in propria ta sfera si puterea lui se va dispersa.
Stanga si dreapta, evitati si parati loviturile. Prindeti mintea adversarului si imprastiati-o.
Adevarata Arta a Armoniei inseamna sa nu sacrifici pe nimeni pentru a invinge un dusman. Anihileaza-ti dusmanii pastrandu-te mereu intr-o pozitie sigura si de neatacat si atunci nimeni nu va suferi nici o pierdere.
Calea unui Luptator este Arta Politicii, adica trebuie sa opresti necazul inainte de a incepe. Ea consta in infrangerea adversarilor in mod spiritual facandu-i sa inteleaga nebunia actiunii lor. Calea Luptatorului este sa restabileasca armonia.
Stapaneste legile divine ale Artei Armoniei si nici un dusman nu va indrazni sa te provoace.
In timpul antrenamentului nu te grabi, pentru ca dureaza mult timp pana stapanesti bazele. Nu te gandi niciodata la tine ca la un maestru perfect.
Trebuie sa te antrenezi zilnic impreuna cu prietenii si cursantii tai si sa progresati impreuna in Arta Armoniei.
Progresul vine la aceia care exerseaza mereu; a te bizui pe tehnici secrete nu duce nicaieri. A te ocupa de o anume tehnica este de asemenea inutil. Actioneaza decisiv si fara rezerva.
Daca pricepi adevarata forma a cerului si pamantului, vei fi lamurit asupra propriei tale forme.
Arta Armoniei poate fi rezumata astfel: Adevarata victorie este victoria asupra ta insuti. Lasa sa vina repede acea zi. Adevarata victorie inseamna curaj neabatut; inseamna efort nesovaielnic, reprezinta triumful lui „acum si aici”.Arunca gandurile si cauta adevarata detasare. Stai drept in mijlocul Marelui Vid. Acesta este secretul Caii Luptatorului.Pentru a aplica Arta Armoniei, trebuie sa fii capabil sa te misti liber in domeniile ascunse si divine.
Daca intelegi Arta Armoniei, asa cum este ea, poti invalui cerul.
Tehnicile Caii Armoniei se schimba permanent; fiecare lupta este unica si raspunsul adecvat trebuie sa apara in mod natural. Tehnicile de azi vor fi diferite e cele de maine. Nu va lasati prinsi in capcana formei si aparentei unei provocari. Arta Armoniei nu are forma, ea este studiul spiritului.
In final va trebui sa uitati tehnica. Cu cat progresati mai mult, cu atat sunt mai putine reguli de retinut. Marea Cale este de fapt „nici o Cale”.
Arta Armoniei genereaza lumina si caldura. Lumina este intelepciune, ura este compasiune.
Construirea de altare si temple nu este suficienta. Priviti-va pe voi insiva a pe o imagine vie a lui Budha. Noi toti ar trebui sa fim transformati in zeitati ale compasiunii sau in Budha victoriosi.
Bizuindu-va pe Armonie pentru a va dezvolta puterea, pacificati lumea din jurul vostru.
Divinitatea nu este deasupra noastra, ci este in noi.
Uniti-va cu cosmosul si gandul transcendentei va disparea. Transcendenta apartine lumii profane. Cand orice urma de transcendenta dispare, adevarata voastra persoana va straluci. Detasati-va si lasati Divinitatea sa actioneze.
Nu puteti vedea sau atinge Divinitatea cu simturile voastre. Ea este in interiorul vostru si nu in alta parte. Uniti-va cu Divinitatea si veti fi capabil sa percepeti zeii oriunde ati fi, dar nu incercati sa-i apucati cu mana sau sa va agatati de ei.
Divinitatii nu-i place sa fie inchisa. Ea este aici in chiar acest corp. Fiecare dintre noi este un univers in miniatura, un altar viu.
Cand te inchini adanc catre univers, el se inchina ca raspuns tie.
Arta Armoniei este religia care nu este religie, ea perfectioneaza si completeaza toate religiile.
Calea Armoniei este nesfarsita. Din cele mai vechi timpuri si pana in ziua de azi, nici-un intelept nu a putut intelege intregul adevar. Explicatiile si invataturile marilor maestri exprima numai o parte din intreg. Nimeni nu poate sa vorbeasca despre astfel de lucruri in intregul lor.
Conduceti-va dupa lumina si caldura, invatati de la zei si prin virtute si practica devotata a Artei Armoniei, deveniti una cu Divinitatea.
Frumusetea divina este cea a cerului si pamantului!
Toata creatia, voi si noi, suntem membri ai unei singure familii.
Acordul cu Universul
Aikido este calea perfectionarii fiintei umane. Aikido este o forma de Budo care deschide calea catre armonie, este esenta marelui spirit al reunificarii si complexitatii creatiei. Universul cuprinde toata forta si puterea (sufletul unic, cele 4 spirite, 3 origini si 8 puteri) si in ele se afla originea vietii si a fortei umane.
Omenirea are abilitatea de a se unifica cu Universul, dar faptul ca acest lucru nu se produce, conduce la conditia sa nefericita.
Cand o persoana isi spune rugaciunea in liniste, ea se unifica cu divinitatea.
Oamenii si intreaga natura nu sunt decat una. Nimeni nu se naste dusman sau prieten. Cu totii speram la o lume linistita si placuta in care confruntarea va fi uitata.
Adevaratul rol al oamenilor este sa implineasca scopul divin prin sinceritate si in armonie cu creatia.
Cu 30 de ani in urma trupul meu nu era dintre cele mai puternice. in vremea aceea aveam un vis: voiam sa fiu cel mai puternic om din Japonia sau chiar din toata lumea. M-am hotarat sa devin posesorul unei forte fara egal. Cu acest vis in minte m-am antrenat din greu. intr-o zi, am intalnit o persoana care era posesorul a 7 Dan in Kendo. Cand m-am confruntat cu el mi-am simtit corpul invaluit de o lumina stralucitoare si am castigat usor. Dupa aceasta un sentiment aparte a luat nastere in interiorul fiintei mele si, in timp ce ma plimbam in gradina, m-am gandit ca numeroase raze de lumina veneau spre mine, din univers. Apoi o lumina aurie a tasnit din pamant si m-a invaluit. Am avut senzatia ca trupul mi s-a transformat in aur si a atins proportiile universului. Am simtit ca divinitatea ma invaluie si am varsat lacrimi de recunostinta.
Nenumarati maestri au disparut in confruntari razboinice din lipsa de cunoastere a adevaratului Budo, din lipsa iubirii sincere si a intelegerii, ca singura lupta care merita este cea impotriva propriei tale persoane.
Mergand pe calea mea, la un moment dat m-am mutat la Tokio, iar acum m-am retras la o ferma in Iwama, prefectura Ibaraki. Am observat ca, reducand relatiile mele cu oamenii, sunt mai pregatit pentru intuirea principiilor unificarii cu universul. Problema oamenilor cu sanatate precara este ca ei nu sunt capabili sa supravietuiasca fara dorinte. Si aici as vrea sa fac cunoscut regimul meu, deoarece cred ca le-ar fi de folos.
Inainte de rasarit, la ora 4, ma dau jos din pat si fac Misogi (ritualul de purificare). Apoi ma duc afara in picioarele goale si ma rog cu fata catre est. Apoi ma rog in cele 4 directii si imi ridic ochii catre cei 8 zei din Palatul Imperial, urandu-i Majestatii Sale imparatului viata lunga.
Folosesc o metoda, numita Aikido Kotodama, de intonare a celor 75 de sunete ce formeaza cuvinte de purificare. Facand acest lucru cu credinta, o persoana devine una cu plantele si copacii: nu exista nici o diferenta. Astfel, ai posibilitatea de a simti cea mai mare fericire posibila in viata. O bucurie cu care nimic nu se poate compara. Apoi spun rugaciuni la altarul Aiki care venereaza pe Hayatakenushi no o mikoto, sarutahiko no o kami si alti zei.
In concluzie, oamenii slabi sunt rezultatul nestiintei despre adevarul unitatii omenirii cu cerul si pamantul.
Realizand principiul unificarii cu universul si folosindu-l in viata zilnica, oamenii devin capabili sa scoata la iveala „tehnicile divine”.
O punte catre oameni
Maestrul Morihei Ueshiba se gandea la Aikido ca la o cale de armonie si intelegere intre oameni si popoare. El spunea: „Aikido este o punte spre pace si armonie pentru toata omenirea”. Budo, spunea el, inseamna sa opresti armele distrugerii. „Daca adevaratul sau sens va fi patruns de catre oamenii din intreaga lume, nimic nu ar reusi sa ma faca mai fericit. Creatorul universului este si Creatorul Aikido-ului. Inima Budo-ului japonez este armonia si dragostea. Este natural ca toata lumea sa o primeasca cum se cuvine.”
Iata cateva din poemele favorite ale Fondatorului, care reflecta aceste ganduri:
Ai-ki, radacina
Puterii dragostei,
Face dragostea sa creasca
Mai mult si intotdeauna.
Marele univers
Este el insusi Calea Ai-ki
O lumina pentru oameni
Care deschide portile lumii.
Aceasta frumoasa forma
A cerului si pamantului
Este un lucru familiar
Creat de spiritul ce ne guverneaza.
In 1961, Fondatorul Aikido-ului a fost invitat sa ia parte la ceremonia de deschidere a noului Dojo de Aikido in Hawaii. El avea deja 78 de ani, insa a acceptat aceasta invitatie. inainte de plecare el a spus:
„Motivul pentru care merg in Hawaii este acela de a construi o punte a intelegerii. Am construit o punte de aur in interiorul Japoniei, insa doresc, de asemenea, sa cladesc punti in lume, iar prin Aikido sa cultiv intelegerea reciproca dintre est si vest. Vreau sa cladesc punti peste tot si sa apropii toti oamenii prin armonie si dragoste. Aceasta este, cred, ratiunea Aikido-ului.
Nu vreau doar sa construiesc punti, ci sa si5 patrund mai adanc in inima adevaratului Budo. Adevarata arta martiala pe care eu o numesc Take-musu Aiki, imbratiseaza toate fiintele cu dragoste si lucreaza pentru pacea intregii omeniri.”