Morihei Ueshiba – Fondatorul Aikido-ului
Morihei Ueshiba, cel care a fost parintele Aikido-ului, s-a nascut la 14 decembrie 1883 intr-o familie de fermieri tarani, in Japonia, in localitatea Tanabe, pe teritoriul Prefecturii Wakayama. Morihei este al patrulea nascut al familiei Ueshiba si singurul baiat dintre cei 5 copii.
De la tatal sau Yoroku, Morihei a mostenit dorinta de a deveni samurai si un interes deosebit pentru activitatile domeniului public, iar de la mama sa, Yuki, a mostenit o mare atractie pentru religie, poezie si arta. Morihei era un copil bolnavicios si slab si prefera, mai curand, sa citeasca, decat sa se joace.
La varsta de 8 ani a inceput sa invete despre clasicii chinezi sub indrumarea unui preot Shingon. El era fascinat de ritualurile budhiste si, in special, de cel al focului (Homa). La aceasta varsta ii placea sa asculte legende despre facatorii de minuni Enno Gyoja si Kobo Daishi, care, conform legendei, si-au petrecut o parte din viata in districtul Kumano, nu departe de casa familiei Ueshiba. Tanarul Morihei visa sa devina el insusi preot budhist intr-o buna zi.
Pentru a stavili fanteziile sale, tatal sau,Yoroku, invoca deseori faptele de arme ale strabunicului acestuia, Kichiemon, care era considerat unul dintre cei mai mari samurai ai timpului, si-l incuraja pe Morihei sa ia lectii de Sumo si inot pentru a-si fortifica trupul.
Incetul cu incetul, Morihei se antreneaza si devine din ce in ce mai puternic dar nu intelege necesitatea dezvoltarii fortei sale decat atunci cand tatal sau este victima agresiunii unei bande de batausi angajati de un adversar politic.
Morihei paraseste scoala normala dupa un an, deoarece orele il plictiseau, iar energia sa cerea mai multa practica fizica. Fiind bun la matematica, se inscrie la o Soroban (Abacus Academy), ajungand in mai putin de 12 luni instructor asistent.
Adolescent fiind, Morihei isi ia o slujba de perceptor la administratia financiara locala. Aici el constata ca taxele aplicate fermierilor si pescarilor nu erau corecte, demisioneaza si devine liderul miscarii de protest, spre supararea tatalui sau, care, exasperat, ii da o suma de bani si ii spune: “Ia-i si gaseste-ti ceva de facut care sa-ti placa cu adevarat.”
Avand in gand sa ajunga comerciant, Morihei pleaca la Tokio in 1901. Aici si-a deschis un mic magazin, dar nici comertul nu l-a multumit, asa ca l-a inchis dupa cateva luni. In perioada scurta a sederii la Tokio, isi descopera afinitatea pentru artele martiale, studiind Ju-jutsu la Kito-ryu dojo si scrima la Shinkage-ryu.
Imbolnavindu-se de o boala ce facea ravagii in acele vremuri, Beri-beri, se intoarce acasa unde, la scurt timp, se casatoreste cu Itogawa Hatsu.
Se insanatoseste destul de repede si, pentru ca nu avea nici un fel de idee privind viitorul sau si pentru ca in aceasta perioada relatiile dintre Rusia si Japonia se degradau rapid, se hotaraste sa se inroleze in armata, dar, fiind foarte scund, este respins. Suparat de acest esec, isi petrece urmatoarele luni antrenandu-se singur, in munti, agatandu-se de copaci, cu greutati legate de picioare pentru a “se mai lungi” cu cativa centimetri.
La urmatoarea incercare de inrolare, in 1903 reuseste sa treaca de comisia de examinare. In armata el atrage imediat atentia superiorilor prin imensa energie de care dadea dovada, fiind rapid promovat, facandu-se cunoscut pentru indemanarea sa in manuirea baionetei.
Serveste in Manciuria in timpul Razboiului Ruso-Japonez din 1904-1905, dovedind pentru prima data abilitatea sa de a anticipa atacul. Comandantul sau insista ca Morihei sa urmeze Academia Militara dar, din motive necunoscute, Morihei renunta la serviciul activ. In cei 4 ani de armata, si-a imbunatatit considerabil conditia fizica si a obtinut primul atestat de instructor (Menkyo) de la Nakai Masakatsu, conducatorul scolii Yagyu ryu.
Se intoarce la ferma si la viata sa de familie, dar in scurt timp devine iritabilsi agitat, avand un comportament maniaco-depresiv si incepe sa se poarte ciudat si de neinteles pentru cei din jur.
Adesea se incuia in camera sa ore intregi pentru a se ruga, noaptea sarea din pat si se arunca in apa rece a raului sau uneori disparea zile intregi in munti.
Ingrijorat de comportamentul ciudat al fiului asu, Yoroku construieste un Dojo si invita un cunoscut instructor de Ju-jutsu, Takaki Kiyoichi pentru a preda fiului sau aceasta arta martiala.
Angrenat in antrenamente dure, dispozita lui Morihei se imbunatateste considerabil. In aceasta perioada Morihei il cunoaste pe Minakata Kumagusu, care petrecuse multi ani studiind in SUA si Anglia si este puternic influentat de personalitatea acestuia.
Kumagusu s-a opus puternic planului guvernamental de subordonare a micilor asezaminte Shinto sub tutela celor mai mari, simtind ca, astfel, localnicii vor fi ignorati. Morihei a sustinut pozitia lui Kumagusu prin scrisori de protest adresate ziarelor.
Implicarea in aceste activitati i-a starnit interesul pentru politica, iar cand guvernul a cerut voluntari pentru a ajuta la ridicarea regiunii Hokaido, considerata a fi subdezvoltata, Kumagusu l-a incurajat sa ia in considerare aceasta posibilitate.
Ideea de a creea ceva din nimic l-a atras pe Morihei. In plus, in satul sau erau acum o multime de fermieri si pescari care somau. La o intrunire a comunitatii peste 80 de persoane au hotarat sa emigreze in Hokaido.
In primavara anului 1912, la 29 de ani, Morihei si sotia sa au luat initiativa, conducand grupul astfel format catre tinuturile salbatice ale insulei Hokaido.
Faptul ca nimeni nu stia sa cultive cartofi, clima aspra si traiul la limita subzistentei i-a facut pe membrii grupului ca, incetul cu incetul, sa-l considere pe Morihei vinovat de viata grea pe care o duceau.
Din fericire, cererea pentru cherestea a crescut si noua comunitate a inceput sa prospere. Morihei a fost ales in consiliul satului, fiind numit respectuos “Regele din Shirataki”.
Forta musculara uimitoare pe care o dobandeste in aceasta perioada se datoreaza caratului lemnelor si implicarii voluntare in tot felul de actiuni comunitare.
Cel mai important eveniment din timpul sederii in Hokaido a fost intalnirea cu Takeda Sokaku, maestrul Daito-ryu Aiki-jutsu.
Se spune ca Daito-ryu a fost fondat in 1100 de catre Minamoto (Genji) Yoshimitsu, din a sasea generatie descendenta din Imparatul Seiwa.
Fiul lui Yoshimitsu, Yoshikyo, s-a mutat la Koga si a fondat clanul Takeda. Arta aceasta a fost tinuta secreta, cunoscuta doar membrilor familiei, fiind transmisa din generatie in generatie.
In 1574, Takeda Kunigutsu s-a mutat la Aizu unde tehnicile “Oshiki-uchi” au fost transmise timp de 300 ani, exclusiv samurailor de rang inalt din Aizu-han.
De fapt, originea Dayto-ryu este mai putin veche. Takeda Soemon (1758-1853) a predat un sistem cunoscut ca Aiki-in-yo-ho, (sistemul aiki yin si yang) pe care l-a transmis lui Saigo Tanomo, seful slujitorilor lordului Aizu. Saigo cunostea tehnica sabiei Misoguchi-ryu. Samuraii Aizu au fost sustinatorii vechiului regim militar si au opus rezistenta guvernarii Meiji, fiind printre ultimii care au capitulat in 1868.
Tanomo a transmis cunostintele sale lui Sokaku, iar acesta, imbunatatind tehnicile de-a lungul mai multor ani, a creat un sistem complex, numit Dayto-ryu Aiki-jutsu.
In 1903 Perry, un profesor englez din Sendai care calatorea in acelasi compartiment cu Sokaku, a cerut controlorului sa verifice biletul japonezului, pe motiv ca nu credea ca locul lui era in acel compartiment. Sokaku s-a ridicat sa-i ceara explicatii lui Perry.
Acesta s-a ridicat la randul sau, sperand ca inaltimea o sa-i mai tempereze elanul japonezului, dar Sokaku i-a aplicat rapid o tehnica cunoscuta de practicantii de Aikido sub numele de Yonkyo.
Durerea l-a pus pe Perry in genunchi, iar apoi Sokaku l-a aruncat la celalalt capat al compartimentului.
Dupa ce si-a cerut scuze, Perry a cerut permisiunea de a invata aceasta arta si se crede ca Perry a transmis detaliile studiului sau catre Departamentul de Stat din Washington. Teddy Roosevelt a auzit de aceasta si a cerut sa fie trimis cineva pentru a preda in SUA. A fost trimis pentru cateva luni, Harada Shinzo din Sendai, si este foarte posibil ca presedintele SUA din acea vreme sa fi cunoscut tainele Aiki inaintea lui Morihei Ueshiba.
Morihei Ueshiba i-a fost prezentat lui Sokaku in 1915, la un han din Engaru.
Uitand de orice altceva, fascinat de tehnica lui Takeda, Morihei a ramas la han sa studieze cu Sokaku Takeda timp de o luna tehnicile necesare pentru indeplinirea minimului de cerinte pentru obtinerea certificatului Shoden mokuroku.
La intoarcerea acasa, Morihei a construit un Dojo pe proprietatea sa si l-a invitat pe Sokaku sa locuiasca acolo, iar din 1917 a inceput sa-l insoteasca pe Sokaku in toate calatoriile sale.
In 1919 Morihei afla ca tatal sau este grav bolnav. Isi vinde o parte din proprietatea din Shirataki, lasand restul lui Sokaku si paraseste pentru totdeauna Hokaido. Se opreste la Ayabe, cartierul general al noului cult religios Omoto-kyo, despre care auzise multe in ultima vreme si face o rugaciune pentru sanatatea tatalui sau. Acolo il intalneste pe Onisaburo Deguchi, maestrul cultului care i-a spus: “Tatalui tau ii va fi mai bine acolo unde s-a dus”.
Cand a ajuns acasa, a aflat ca tatal sau murise. Intristat si confuz, Morihei a petrecut urmatoarele trei luni antrenandu-se cu sabia in fiecare noapte, si in final si-a anuntat intentia de a vinde pamantul si a se muta la Ayabe pentru a studia Omoto-kyo.
Ca multe dintre noile culte religioase, Omoto-kyo, (Invatatura Marii Origini), era un amestec de mitologie Shinto si samanism.
Cand Morihei si-a anuntat decizia de a se muta la Ayabe si a studia Omoto-kyo, toti l-au crezut nebun. Totusi, in primavara lui 1920 el se muta cu familia in apropiere de Omoto-kyo. In acel an, pe langa moartea tatalui sau si abandonarea locuintei din Tanabe s-a adaugat si moartea celor doi fii ai sai, (Kishomaru, cel care a condus Aikido-ul dupa moartea sa, se va naste in 1921).
In urmatorii 8 ani, Morihei este asistentul lui Onisaburo, predand Budo la “Ueshiba Juku”, conducand brigada locala de pompieri si studiind doctrina Omoto-kyo, mai ales Chikon-kishin, calmarea spiritului si reintoarcerea catre divinitate. Fiind adeptul rezistentei non-violente si al pacii universale, Onisaburo spunea:
“Armele si razboiul sunt mijloace prin care proprietarii de pamanturi si capitalistii isi maresc avutia, in timp ce saracii trebuie sa sufere; nu este nimic pe lume mai distrugator decat razboiul si mai prostesc decat armele”.
Cu toate ca Onisaburo era impotriva violentei, el a inteles ca menirea lui Morihei Ueshiba era sa-i invete pe oameni adevaratul sens al Budo-ului – “sfarsitul tuturor luptelor si constrangerilor”. Onisaburo avea in permanenta probleme cu autoritatile din cauza atitudinii pacifiste si a convingerii sale ca este salvatorul lumii.
Pentru actiunile si ideile sale el este arestat in 1921, dar este eliberat cateva luni mai tarziu cu ocazia unei amnistii prilejuita de moartea Imparatului Taisho.
In 1924 Onisaburo pune la cale un plan bizar de a infiinita un “Regat divin pe Pamant” in Mongolia, locul “Noului Ierusalim”. Odata unite marile traditii spirituale ale Asiei, credea el, restul lumii putea fi organizat intr-o asociatie a iubirii si fraternitatii sub directa sa conducere.
De vreme ce Onisaburo era sub permanenta supraveghere a politiei, Morihei si alti 4 membri activau pe post de garda de corp.
Sosit in China in februarie, Onisaburo se proclama ca reincarnare a lui Dalai Lama si a lui Maitrey Buddha, pe pamant.
Datorita intentiilor sale politice, grupul condus de Onisaburo provoaca panica, iar autoritatilor militare il aresteaza si dupa un sumar proces il condamna la moarte.
Din fericire, Consulul Japoniei intervine, iar membrii grupului sunt salvati in ultimul moment si se intorc in Japonia in luna iulie a aceluiasi an.
Contactul cu Omoto-kyo si cu Onisaburo Deguchi a influentat puternic viata lui Morihei Ueshiba. Chiar si relatia sa cu maestrul Sokaku a suferit modificari din aceasta cauza.
In 1922 Morihei l-a invitat pe Sokaku la Ayabe pentru 6 luni, iar Sokaku i-a permis sa activeze ca instructor (Shihandai) Daito-ryu Aiki-jutsu.
Este de remarcat, ca un fapt ciudat, ca au fost cel putin 20 de elevi care au primit licente de instructori de la Sokaku, pe cand Morihei Ueshib a nu a primit niciodata oficial “dreptul de transmitere completa” (Soden) a tehnicilor Daito-ryu.
Morihei realiza ca in timp ce Sokaku intelegea esenta Budo, iluminarea nu putea veni decat de la experientele sale in cadrul cultului Omoto-kyo.
Onisaburo l-a sfatuit pe Morihei sa-si creeze un stil propriu pentru ca tehnicile Daito-ryu erau prea mult orientate spre lupta si nu puteau servi ca mijloc pentru unificarea omului cu divinitatea si nici nu puteau promova armonia intre oameni.
Cele doua sisteme (Aikido si Aiki-jutsu) difera atat prin abordare, cat si prin pratica si executie. Sokaku a continuat sa-l viziteze pe Morihei aproape in fiecare an, pana la moartea sa, in 1943, chiar si dupa ce Morihei isi deschisese propriul centru de antrenament in Toki.
Unii biografi ai Fondatorului Aikido-ului presupun ca raceala dintre Ueshiba si maestrul sau Takeda Sokaku s-ar datora simpatiei celui din urma pentru sotia lui Morihei Ueshiba, dar evident, nu se cunosc date precise privind acest lucru. Este cert ca Morihei achita intotdeauna notele de plata ale lui Sokaku tratandu-l pe acesta cu tot respectul datorat maestrului, chiar daca uneori, facea acest lucru fara prea mult entuziasm.
La intoarcerea din China, Morihei se antreneaza mai intens ca niciodata, folosind cu elevii sai sabii adevarate si ordonandu-le sa incerce sa-l loveasca cu adevarat.
Intr-o zi din primavara anului 1925, un instructor de Kendo a vrut sa testeze reputatia lui Morihei Ueshiba si a facut o vizita la Dojo-ul sau din Ayabe.
Ueshiba povesteste ca bazandu-se pe un al saselea simt – un fulger de lumina care indica directia atacului – a evitat cu usurinta atacurile maestrului de Kendo. El s-a simtit deodata invaluit intr-o lumina divina.
Morihei a simtit ca s-a transformat intr-o fiinta din aur care umplea tot spatiul; bariera dintre lumea materiala si cea spirituala a cazut – “Eu sunt Universul” – a gandit el.
El spune ca acesta a fost momentul in care a realizat ca adevaratul scop al Budo-ului era iubirea. La acea data, Morihei Ueshiba avea 42 de ani.
Dojo-ul Ueshiba Juku din Ayabe era initial destinat devotatilor Omote-kyo, dar cum faima lui Morihei s-a extins, multi curiosi, mai cu seama militari, au cerut sa fie admisi la cursurile acestei scolii. Cazul lui Tomiki Kenji, judoka si mai tarziu, fondatorul stilului Tomiki din Aikido, este tipic.
Cativa dintre prietenii acestuia i-au propus sa-l intalneasca pe Morihei, dar Tomiki a replicat ca a auzit de Ueshiba si de demonstratiile sale de impostor si ca nu este interesat sa afle mai mult.
Totusi, prietenii au insistat si au convenit sa nu spuna nimanui de intalnirea dintre Tomiki si Ueshiba. Tomiki a intrat in Dojo-ul lui Ueshiba si a inaintat increzator spre Morihei, dar instantaneu s-a trezit fixat la podea.
A cerut sa mai incerce o data, dar a sfirsit prin a se trezi in celalalt colt al Dojo-ului. Dupa cele doua incercari nereusite, Tomiki s-a resemnat si a spus: “Sper sa-mi permiteti sa devin elevul dumneavoastra.”
Morihei Ueshiba si-a petrecut perioada anilor 1925-1926 la Tokio, predand arta sa, la solicitarea amiralului Takeshita, si altor persoane influente. Oboseala calatoriilor si a antrenamentelor si-a spus cuvantul. Cu toate ca era bolnav, el era in stare sa-si aplice tehnicile sale in orice situatie..
Dupa 6 luni de odihna starea sanatatii lui Morihei s-a imbunatatit. Onisaburo l-a incurajat sa se separe de Omoto-kyo, sa plece la Tokio si sa fondeze propria sa “Cale”.
In 1927 el inchiriaza o casa in Sarumachi, districtul Shiba Shirogane – Tokio. Acolo el isi tine antrenamentele intr-o sala de billiard reamenajata, cu banii printului Shimazu, unul dintre sustinatorii sai.
In 1928 Morihei se muta in Mita, apoi in Karuma-machi. In urma unei vizite si a vizionarii unor tehnici de Aikido, Jigoro Kano, creatorul Judo-ului, a declarat: “ Acesta este Budo ideal – adevaratul Judo”.
Kano si-a trimis cei mai buni elevi sa studieze cu Morihei iar unul dintre ei, Minoru Mochizuki a dezvoltat mai tarziu propriul sau stil de Aikido. In 1931 Dojo-ul din Ushigome, numit Kobukan, a fost terminat iar in 1932 s-a infiintat “Budo Enhancement Society” avandu-l pe Morihei Ueshiba drept instructor sef.
Cam in acelasi timp, Gozo Shioda, viitorul creator al scolii Yoshinkan Aikido, devine elevul lui Ueshiba.
A existat intotdeauna o apropiere intre Aikido si scrima – Sokaku si Morihei erau cei mai buni la scrima – si intr-o anumita perioada a existat chiar o sectie de Kendo la Kobukan.
Morihei Ueshiba in 1936
Neconvins pe deplin de abilitatile lui Morihei, Miura aranjeaza un stagiu la Academia Militara Toyama ocazie cu care voia sa testeze capacitatea noului sau maestru. Pentru aceasta, el a ales cativa experti militari de Jukendo (lupta cu baioneta), dintre cei mai puternici si violenti, cunoscuti pentru duritatea cu care luptau.
Pentru a evita accidentele, Miura i-a cerut lui Morihei sa poarte un echipament special de protectie, dar acesta a refuzat, spunand: “Vad ca folositi baionete din lemn, asa ca nu va faceti griji. Probabil ca vreti sa atacati unul cate unu dar in Budo pe care-l practic eu ma astept la atacuri din toate partile asa ca va rog sa atacati toti odata.”
Lupta a inceput si, desi l-au atacat foarte hotarat, nimeni nu a reusit sa-l atinga.
O intamplare similara a avut loc la Academia de Politie Militara. Practicantii au hotarat intr-o zi sa-si puna la incercare instructorul. In mod obisnuit participau la curs cam 20-30 persoane. De data aceasta a aparut numai unul.
Ueshiba a tinut o lectie scurta si apoi a iesit, prin curte, pentru a merge acasa. Elevii sai inarmati cu sabii din lemn, bastoane si baionete au incercat sa-l surprinda pe Morihei. El a evitat calm atacurile si apoi a iesit pe poarta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Altadata, cu ocazia unei demonstratii la sediul central al Politiei din Osaka, Morihei a cerut sa fie fixat la sol de catre cinci dintre cei mai solizi ofiteri. Desi corpul sau era imobilizat sub greutatea ofiterilor, intr-o secunda ei au fost aruncati. Nu au inteles ce s-a intamplat, iar cand au fost intrebati, au raspuns: “Corpul lui era ca matasea apoi a devenit ca otelul, iar noi am zburat.”
Morihei Ueshiba a ras si a spus: <em „mso-bidi-font-style:=”” normal”=””>“Ar fi bine sa va puneti la punct tehnicile de control daca o sa aveti de-a face cu infractori adevarati.”
Morihei le-a spus intr-o zi elevilor sai ca, daca vor reusi vreodata sa-l prinda ca nu este in garda, fie si pentru un moment, atunci va organiza pentru toti o mare petrecere.
Zi si noapte, discipolii sai au incercat sa-l “prinda” chiar si atunci cand dormea, dar cand se apropiau il gaseau intotdeauna treaz. Multa vreme ei au crezut ca Morihei Ueshiba sufera de insomnie si ingrijorat de acest lucru au chemat un doctor sa-l examineze. Vazand mirarea lui Ueshiba cand au adus doctorul, elevii i-au spus despre ingrijorarea lor, povestindu-i despre incercarile lor nocturne de a-l surprinde.
“Dormeam adanc”, i-a asigurat Ueshiba, dar raze invizibile emana permanent din corpul meu si oricine se apropie la distanta mai mica de 10-15 picioare, ii simt imediat prezenta, chiar si in somn.
Intr-o zi, Morihei calatorea cu un tren foarte aglomerat impreuna cu cativa discipoli. La un moment dat, barbatul care statea langa, s-a schimbat la fata, avand o expresie ciudata iar discipolii au crezut ca Morihei il cunostea, de vreme ce zambea. La urmatoarea oprire Morihei i-a spus <em „mso-bidi-font-style:=”” normal”=””>“Pleaca”, iar barbatul a coborat repede din tren. “Cine era?”, au intrebat elevii.“Un hot de buzunare”, a raspuns calm Ueshiba.
Una din ciudateniile lui Ueshiba era ca insista sa fie prezent in gara cu cel putin o ora inainte de ora programata pentru plecare. De multe ori el cobora din tren chiar inainte de plecarea acestuia spunand: “Coborati din tren, eu nu plec nicaieri”.
Discipolilor nu le ramanea decat sa se supuna. La cateva minute dupa ce ultimul tren pleca, maestrul spunea: <em „mso-bidi-font-style:=”” normal”=””>“Acum ma simt mai bine. Sa mergem”.
Sensibil la orice schimbare, Morihei isi modifica frecvent planurile. Si discipolii sai nu stiau niciodata la ce sa se astepte si multi dintre ei credeau ca aceasta era o metoda de a le spori vigilenta.
Odata, discipolii l-au intrebat daca ceea ce se spunea despre luptatorii Ninja, cum ca ar deveni invizibili sau ca ar merge pe apa, este adevarat sau nu.
“Ati vazut prea multe filme.” le-a spus Morihei. “Luati sabiile si am sa va fac o demostratie de Nin-jutsu”.
Zece dintre elevii sai l-au inconjurat in centrul Dojo-ului si de indata ce l-au atacat au simtit un curent de aer, iar Ueshiba a disparut. “Aici, aici”, au auzit din partea cealalta, la 10 metri distanta.
Cand i-au cerut din nou sa le arate acest truc Ueshiba s-a suparat si a spus: “Vreti sa ma omorati doar ca sa va distrati? La fiecare tehnica de acest fel viata mi se scurteaza cu cativa ani”.
Spre deosebire de Onisaburo, care nu si-a abandonat niciodata principiile pacifiste si a intrat la inchisoare pentru convingerile sale, Morihei era un infocat sustinator al cauzei Imperiului. Totusi, mai tarziu, Kishomaru, fiul sau, scria ca tatal sau spunea adesea ca: „Structurile militare sunt dominate de conducatori prosti si ignoranti si de idealuri religioase care macelaresc cetateni nevinovati. Acestia actioneaza in totala contradictie cu vointa divinitatii si vor avea un sfarsit tragic. Adevaratul Budo presupune viata, pace, iubire, respect, nu distrugerea lumii ”.
In 1942 el a prevazut ca razboiul nu se va termina bine pentru Japonia.
Razboiul a golit Kobukan Dojo iar Morihei s-a intors la tara pentru a combina Budo cu agricultura. Spunea adesea ca <em „mso-bidi-font-style:=”” normal”=””>“Budo si agricultura sunt totuna”. A lasat Dojo-ul din oras pe mana fiului sau, Kishomaru, demisionand din functiile oficiale.
Iwama, locul unde s-a retras Morihei, poate fi considerat locul de nastere al Aikido-ului. Intre anul 1942 – cand termenul de Aikido a fost pentru prima data folosit, si anul 1952 Morihei si-a desavarsit tehnicile si a perfectionat filozofia Aikido-ului.
Dupa capitularea Japoniei, discipolii sai au crezut ca Aikido va inceta sa mai existe, dar Morihei era increzator in viitor.
In 1948 s-a format organizatia Aikikai pentru a promova Aikido in Japonia si in afara ei. Organizarea a fost lasata pe seama fiului sau Kishomaru si a unor discipoli. Agricultura si Aikido erau viata lui, iar Dojo – lumea intreaga.
Aikido cucereste lumea
Incepand cu anul 1956, fiul Fondatorului – Kishomaru Ueshiba, urmatorul Doshu (conducator) al Aikikai, se consacra in intregime predarii si dezvoltarii Aikido-ului.
In aceasta perioada, maestrul Morihei Ueshiba autorizeaza primele demonstratii publice de Aikido si se deschid numeroase sali in scoli si universitati din Japonia.
Acum incep primele actiuni pentru raspandirea Aikido-ului in afara Japoniei. In 1951 maestrul Mochizuki Minoru prezinta pentru prima oara Aikido in Franta.
Din pacate acesta se implica in diverse demonstratii pacifiste si este expulzat de catre guvernul francez.
In anul urmator maestrul Tadashi Abe soseste in portul Marsilia si incepe campania de raspandire a Aikido-ului in Europa.
In aceeasi perioada maestrul Koichi Tohei introduce Aikido in Hawai si SUA, iar O-Sensei, la 78 ani este invitat in Hawai cu ocazia inaugurarii Dojo-ului Aikikai de aici.
In 1956 Andre Noquet este primul european care vine sa se antreneze la Aikikai. In anii ’60, multi elevi ai Fondatorului, maestri la randul lor, se imprastie in lume.
Yamada Yoshimitsu in SUA, Sugano Seichi in Australia, Noro Masamichi si Tamura Nobuyoshi in Franta, Chiba Kazuo in Marea Britanie, Kanai Mitsunari in SUA.
In acelasi timp maestrii Nakazono Mutsuharu, Kobayashi Hirozaku, Tada Hiroshi, Asai Katsuaki, Ichimura Toshikazu vin in Europa.
Federatia Internationala de Aikido este creata in 1975. Ea cuprinde 6 federatii continentale din America de Nord si America de Sud si peste 40 de federatii nationale. Numeroase tari nu sunt reprezentate in aceasta federatie ele fiind independente sau grupate in diferite organizatii internationale avand propriile lor reguli de functionare.
Devenit celebru, Morihei Ueshiba a fost decorat de catre guvernul japonez. Catre sfarsitul vietii el si-a rafinat si imbunatatit tehnicile, nerenuntand niciodata la antrenamente. Din acest moment el va fi numit O-Sensei (mare profesor).
In primavara anului 1969 Morihei s-a simtit rau si i-a spus fiului sau: “Dumnezeu ma cheama…”
La 15 aprilie starea lui Morihei Ueshiba s-a inrautatit. Ultimele cuvinte care le-a spus discipolilor sai au fost:
“Aikido este pentru intreaga lume. Nu va antrenati din motive egoiste, ci pentru oamenii de pretutindeni.”
Fondatorul a demonstrat prin propriul sau exemplu ca maretia Aikido-ului nu se masoara prin numarul de practicanti ci prin adancimea si intensitatea cautarii personale a adevarului, prin antrenament si practica continua.
Acesta este motivul principal pentru care Aikido-ul este ceea ce vedem astazi.
Proverbul Zen „Reflecta la proprii pasi”, ne atentioneaza sa fim atenti intotdeauna daca picioarele noastre se afla pe pamant solid, pe Calea Armoniei.
Momente importante ale vietii Fondatorului Aikido – Morihei Ueshiba (1883 – 1969)
1882 Jigoro Kano intemeiaza Scoala Kano Juku premergatoare celei de la Kodokan
1883 Nasterea lui Morihei Ueshiba in Tanabe, Provincia Kii (Prefectura Wakayama) pe data de 14 decembrie.
1901 Se muta la Tokyo in septembrie si munceste in afaceri la ruda lui, Koshiro Inoue. Studiaza Tenshin Shinzo-ryu sub indrumarea lui Tokusaburo Tozawa, in Tokyo.
Posibile studii scurte la scoala de sabie Shinkage-ryu.
1903 Se casatoreste cu Hatsu Itogawa in Tanabe.
Se inroleaza in Regimentul 61 Infanterie din Wakayama
1904 Inceperea razboiului Ruso – Japonez.
1905 Plecarea regimentului sau pe frontul manciurian.
1906 Termina serviciul militar. Se intoarce la Tanabe.
1908 Primeste certificatul de Ju-jutsu Yagyu-ryu (probabil Goto-ha Yagyu Shingan-ryu) de la Masanosuke Tsuboi (sau Masakatsu Nakai).
1909 Se stabileste cartierul general al Kodokan Judo
1910 Pleaca la Hokkaido pentru evaluarea proiectelor de dezvoltare cu pamanturi sponsorizate de guvern. Se intoarce curand la Tanabe.
1911 Posibile studii scurte de judo sub indrumarealui Kiyoichi Takagi in Tanabe.
Se naste primul copil, fiica sa, Matsuko.
1912 Conduce grupuri de imigranti din Provincia Kii in provincia Aza-Shirataki, satul Kamiwakibetsu, tinutul Mombetsu, Hokkaido.
1915 Il intalneste pe Sokaku Takeda de la Jujutsu Daito-Ryu in Hisada Inn din Engaru, fiind introdus de Kotaro Yoshida.
1916 Se angajeaza in studiul intensiv al Daito-Ryu Aikijutsu.
1917 Se naste in luna iulie, primul baiat Takemori.
1918 Indeplineste functia de consilier orasenesc in satul Kamiwakibetsu din iunie 1918 pana in aprilie 1919.
1919 Paraseste Hokkaido in decembrie datorita imbolnavirii tatalui sau. Lasa pamantul si proprietatile sale invatatorului sau, Sokaku Takeda.
1920 Il intalneste pe Onisaburo Deguchi, seful sectei Omoto din Ayabe.
Tatal sau, Yoroku, moare in ianuarie. Soseste acasa in Tanabe la scurt timp dupa moartea lui Yoroku.
Se muta impreuna cu familia la Ayabe, in Prefectura Kyoto, loc de religie Omoto.
Construieste Dojo Ueshiba Juku, anexata locuintei sale. Al doilea fiu, Kuniharu, se naste in aprilie.
Fiul cel mare, Takemori, moare in august. Al doilea fiu, Kuniharu, moare in septembrie. Are loc primul incident Omoto
1921 Mama sa, Yuki, moare.
Sokaku Takeda viziteaza Ayabe cu familia sa pentru a-l invata si ramane din 28 aprilie pana pe 15 septembrie.
Primeste Kyoju Dairi de la Takeda care il califica ca instructor certificat de Daito-ryu (septembrie).
1924 Pleaca in Mongolia cu Onisaburo Deguchi cu scopul de a stabili o comunitate utopica (din februarie pana in iulie).
1925 Face demonstratii speciale la Tokyo pentru ofiterii cu grad mare si demnitari.
1926 Incepe sa se antreneze Kenji Tomiki
1927 Se muta la Tokyo cu intreaga familie. Stabileste un dojo temporar in sala de biliard a pensiunii Count Shimazu din Shiba, Shirogane in Sarumachi.
1928 Se muta la Shiba, Tsunamachi, loc al unui dojo temporar.
1929 Se muta cu familia la Shiba, Kuruma-machi si ridica un dojo temporar.
1930 Se muta la Shimo-ochiai in Mejiro.
Fondatorul judo-ului Jigoro Kano observa demonstratiile lui Ueshiba in dojo- ul din Mejiro si trimite cativa studenti de la Kodokan, inclusiv pe Minoru Mochizuchi, pentru a studia Aikido.
1931 Se dedica dojo-ului Kobukan in Ushigome, Wakamatsu-cho.
Sokaku Takeda tine seminarii de la 20 martie la 7 aprilie la Kobukan dojo. Numele lui Ueshiba apare in tabelele de inregistrare ale lui Takeda. (Rinjiro Shirata intra in Kobukan.)
1932 Se infiinteaza Budo Sen’yokai (Societatea pentru Promovarea Artelor Martiale) sub conducerea lui Ueshiba. Gozo Shioda intra la Kobukan.
1932 Este publicat manualul tehnic, Budo Renshu.
1935 Se face un documentar cu Takuma Hisa de catre Asahi Newspaper.
1937 Numele lui Ueshiba apare alaturi de cel al lui Zenzaburo Akazawa in cartea de inregistrari a scolii Kashima Shinto-ryu.
1938 Este publicat manualul Tehnic, Budo, continand fotografii cu tehnicile lui Ueshiba.
1939 Este invitat in Manciuria sa intruiasca.
1940 Asista la Campionatul demonstrativ de arte martiale din Manciuria cu ocazia comemorarii a 2600 ani aniversari ai Japoniei. Koichi Tohei intra in Kobukan. Kenji Tomiki primeste prima centura de 8 DAN data de insusi Ueshiba. Kisaburo Osawa intra la Kobukan.
1941 Sustine demonstratii aranjate de Amiralul Isamu Takeshita la dojo-ul Saineikan in fata palatului, inaintea membrilor familei imperiale. Preda la Academia de Politie Militara.
Este invitat sa instruiasca in Manciuria pentru Saptamana Universitatii de Arte Martiale. Devine consultant in arte martiale pentru Shimbuden si Universitatea Kenkoku.
1942 Numele „Aikido” devine oficial si este inregistrat la Ministerul Educatiei. Este invitat in Manciuria ca reprezentant al Artelo Martiale Japoneze si asista la schimbul de demonstratii de Arte Martiale Manciuria – Japonia in comemorarea a 10 ani de la Independenta Manciuriei (august). Se muta la Iwama, Prefectura Ibaragi. Kisshomaru Ueshiba devine director la Kobukan Dojo.
1943 Este construit primul Altar Aiki in Iwama.
1945 Fundatia Kobukai isi inceteaza activitatea datorita unei interdictii post-razboi pentru artele martiale.
Dojo-ul din Iwama este completat.
1946 Morihiro Saito intra in dojo-ul Iwama.
1947 Sadateru Arikawa intra in Aikikai Hombu. Hiroshi Tada intra in Aikikai Hombu.
1948 Se angajeaza in activitatea fermei, antrenament intensiv si meditatie la Iwama. Dojo-ul Aikikai Hombu se muta la Iwama, cu un birou deschis la Tokyo. Kisshomaru devine sef al dojo Aikikai.
1949 Practica regulata se desfasoara la dojo-ul din Tokyo.
1951 Minoru Mochizuchi pleaca in Franta pentru a preda Judo si Aikido. 1952 Koichi Tohei este promovat la 8 DAN de Ueshiba.
1953 Koichi Tohei pleaca in Hawaii pentru o sedere initiala de un an.
1954 Este deschis Yoshinkan Aikido Dojo in Tsukudo Hachiman.
1955 Aikikai Hombu (cartierul general) este mutat inapoi la Tokyo de la Iwama. Cativa demnitari straini asista la o demonstratie facuta de fondator la Aikikai Hombu, aranjata de Andre Nocquet.
1958 Apare in documentarul televiziunii din S.U.A. la emisiunea „Intalnire cu Aventura”. Kenji Tomiki infiinteaza Clubul de Aikido al Universitatii Waseda in Aprilie.
1960 Primeste Medalia de Onoare cu Panglica Violeta de la Guvernul Japonez.
1961 Este invitat in Hawaii la deschiderea scolii Honolulu Aikikai (februarie). Apare in documentarul televizat produs de NHK.
All-Japan Student Aikido Federation il numesc pe Ueshiba ca presedinte.
1963 All-Japan Aikido Demonstration se tine pentru prima oara la Hibiya Kokaido (octombrie).
1964 Primeste Ordinul Rasaritul Soarelui, Clasa a 4-a, ca fondator al Aikido.
1968 Se construieste o cladire noua dedicata Hombu Dojo.
1969 Sustine o demostratie finala pe 15 Ianuarie la Celebrarea Kagami Biraki. Moare de cancer la ficat pe 25 aprilie.
Cenusa este ingropata la Kozanji, Tanabe.
Parul sau este pastrat la Iwama, Kumano Dojo, Ayabe si Hombu Dojo. Este facut cetatean de onoare al Tanabe si Iwama.
Sotia, Hatsu, moare in iunie.