Seminar international de iarna Budapesta

In perioada 01-03.12.2008 Aikikai Pitesti a participat cu patru sportivi,la seminarul international de Aikido Aikikai care s-a desfasurat in Ungaria-Budapesta,cu participarea  extraordinara a marelui maestro japonez Endo Seishiro 8 Dan Aikikai.

Evenimentul a fost organizat de Hungarian Aikikai Aikido Culture Association. Loc de desfasurare:UTE JUDO YIELDS BUDAPEST (langa stadionul de fotbal UJPEST). Daca am fost foarte incantati de maestrul Endo, socul cel mare a fost intalnirea cu un practicant de aikido HANDICAPAT, din Budapesta(proteze la ambele picioare si care se deplasa numai cu sprijinul carjelor).  Adevaratul aikido cred ca atunci l-am vazut si sper sa nu necajesc pe nimeni cu aceasta afirmatie.Absolut toti colegii lui ,treceau pe rand in rolul lui uke,acceptand fara prejudecata, orice tehnica executata de respectivul tori.

Sa vezi un shiho-nage executat de cineva cu acest handicap(statea pe un taburet in timpul executiei)a fost prea mult pentru mine.Tot pentru mine a fost  o onoare sa ne fotografiem si sa schimbam si cateva cuvinte. Cred ca fotografiile  sunt graitoare.

In ceea ce priveste pe marele maestru japonez,”cuvantul de ordine” la acest seminar a fost folosirea “HARA” din diferite atacuri,abordandu-se cu predilectie forma de intampinare “ura waza”.